MONDO TV

Blog

Ce triste sunt casele în care nimeni nu mai este...Întotdeauna când trec pe lângă o bătătură părăsită mă gândesc că aici, cândva, se deschidea poarta-n fiecare dimineață, se nășteau povești, se cina, era lumea unor vieți...Câte Invieri, câte seri de Ajun s-or fi strecurat prin negura vremurilor, între pereții acestei case, îmi spun...Cei care au fost înainte, nu mai sunt, cei de astăzi, nu sunt...În vremurile pe care le trăim, nu puțini sunt cei care…
Înainte de a citi ce scrie, este bine să vedem cine scrie, dar mai ales de ce scrie… Trăim vremuri strâmbe, vremuri în care se scrie mai mult decât se citește…A devenit o modă, omul să posteze tot ceea ce trăiește…Sunt domșoare’ care, cum se crapă de ziuă, cum țin să afle toată suflarea că au trăit o noapte...“feeling lovely with…..care o mai fi” sau chiar “…feeling excited…dacă noaptea nu s-a încheiat”. Proaspăt sculate, ard…
Sâmbătă, 02 Septembrie 2017 17:28

Bradetul...

În urmă cu o vreme, în târg a apărut informația conform căreia Primăria Municipiului Petroșani a pus ”gând colorat” pădurii de la Brădet. Ideea aparține unuia dintre cei mai mari artiști plastici din Europa, Mihai Țopescu, acesta vopsind și pădurea de la Poienari. Știrea, ca orice știre, a stârnit un soi de vâltoare, unii da, alții ba, fără argumente de cele mai multe ori, nici la unii și nici la alții. A avut loc și…
Sâmbătă, 02 Septembrie 2017 17:22

Dor îmi mai este de prieteniile copilăriei...

Dor îmi mai este de prieteniile copilăriei... ...sincere, cu eugenia ruptă-n patru, cu garduri sărite împreună, cu bucuria dimineților de vară, cu genunchii “beliți” și pantalonii peticiți, cu zâmbetele, lacrimile, bucuriile și serile de iarnă timpurie, trăite împreună. Ce prieteni aveam când eram mic! Întotdeauna îmi aduc aminte de ei, în prag de toamnă, când copiii se pregătesc să meargă la școală...Imi aduc aminte de ei, de perele coapte pe care mama le vâra de…
VALEA JIULUI: 1990 - 54.493 angajați doar în minerit, 27 de ani mai târziu, 2017 - sub 5000...Relevant ? Valea Jiului este măsura neputinței celor care au condus România în ultimii 27 de ani...Niște impotenți ! O zonă atât de frumoasă distrusă în doar 27 ani. Nimeni ,dintre cei care au reprezentat Valea Jiului, nu și-a pus problema, ce se va întâmpla aici. Cum se va trăi, dacă se va mai trăi, care este viitorul…
Joi, 15 Iunie 2017 17:05

"Sorinele #rezistă", ce penibil...

"Sorinele #rezistă", ce penibil...Zeci de protestari s-au strâns aseară în faţa Guvernului. Probabil aceiaş care în urma cu câteva luni "#rezistau" împotriva lui Grindeanu...America este ţara tuturor posibilităţilor, România este însa ţara unde totul este posibil...
Miercuri, 14 Iunie 2017 10:55

Iarba de acasă...

Iarba de acasă... Tocmai m-am întors în țară, după câteva zile petrecute peste hotare...Bune toate... bune, frumoase, curățenie, civilizație, bunăstare...Ce ciocolată! Ce bere au belgienii! Si ce macaroane bune fac italienii! Am băut bine, am mâncat tot bine, cam scump, dar bine, am vizitat Domul din Milano, o capodoperă, am fost și în locul unde s-a semnat Edictum Mediolanense, am fost să văd și copilul ăla mic ce face șușu-n iarbă, Manneken Pis, apoi Muzeul…

Despre noi:

about us

Locatia:

Adresa: str. Universitatii, Nr 20 A, 
corp D administrativ, etaj 3, Mun. Petroşani.

EXTOUR MEDIA S.R.L.

Reprezentant legal: Ionut Dragotesc 

Acționari: Ionut Dragotesc 40%, Timis Eva 60% 

Responsabil conducerea societății: Ionut Dragotesc 

Contact: Strada Universității, Corp D Administrativ, Etaj III, Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. , 0254.542.222, 0722.424.423 

Servicii asigurate: MONDO TV și MONDO FM 

Organisme de reglementare: CNA și ANCOM

Top of Page