MONDO TV

Stiri 31 12 2014

2014 31 Dec
Publicat de: 

1. 300 de mineri  disponibilizați in 2015

 Gratuitățile pentru pensionari, dar și numărul disponibilizărilor vor fi discutate în prima săptămână a anului 2015, la București. Reprezentanți ai minelor neviabile vor merge să se întâlnească cu noul ministru Andrei Gerea. 

 2. Ce trebuie sa avem pe masa de Revelion?

          Pentru că mai este foarte puțin până în 2015, Anul Nou trebuie neapărat să ne găsească cu paharele pline și cu o masă îmbelșugată. Ce trebuie să conțina, dar mai ales ce nu trebuie să contină masa de Revelion, pentru a ne merge bine, în Noul An, aflați din materialul următor.

 3. Vâscul, planta cu noroc

 Vâscul, una dintre plantele norocoase la români, este la mare cautare, în perioada sărbătorilor de iarnă. Astfel, dacă ajungeți în piață, puteți vedea magical vasc, care se spune că aduce noroc pentru un an întreg.

 4. Revelion în stradă

 Ce poate fi mai frumos decât jocurile de lumini, pe cer, în noaptea dintre ani? La miezul nopții, ca în fiecare an, în Petroșani și Vulcan se vor lansa, în aer, focuri de artificii. Acestea  pot fi admirate din zona primăriilor, din cele două localități.

 5. Nu exista Revelion fara artificii

Localitatile din Valea Jiului au fost invadate zilele acestea de tarabe cu artificii, petarde si pocnitori de tot felul. Luminarea cerului cu artificii, în noaptea de Revelion, este deja o tradiție. Dar, ca să nu ajungeți la spital, în noaptea dintre ani, trebuie sa fiți precauți cu folosirea acestora.

6. Politiștii în stradă, de Revelion

Au fost la datorie de Crăciun și vor fi în stradă și de Revelion. Asta putem spune despre cei 250 de polițiști hunedoreni, care vor veghea asupra siguranței noastre, în noaptea dintre ani, dar și în primele zile ale anului 2015.

 7. Zile libere în 2015

Anul viitor, vom avea oficial 13 zile libere, deci mai multe decât în ultimii trei ani. În practică însă, vom beneficia doar de 8, pentru că restul de cinci zile cad la final de săptămână.

Voteaza acest articol
(0 voturi)
Citit de 1678 ori

Stirile VIDEO

Mai multe din aceasta categorie: « Stiri 30 12 2014

Despre noi:

about us

Locatia:

Adresa: str. Universitatii, Nr 20 A, 
corp D administrativ, etaj 3, Mun. Petroşani.

EXTOUR MEDIA S.R.L.

Reprezentant legal: Ionut Dragotesc 

Acționari: Ionut Dragotesc 40%, Timis Eva 60% 

Responsabil conducerea societății: Ionut Dragotesc 

Contact: Strada Universității, Corp D Administrativ, Etaj III, Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. , 0254.542.222, 0722.424.423 

Servicii asigurate: MONDO TV și MONDO FM 

Organisme de reglementare: CNA și ANCOM

Top of Page