MONDO TV

Stiri 26 05 2015

Publicat de: 

1. Protest cu lanțuri la poarta minei Lonea

Nu sunt bani, nu sunt soluții. Asta au aflat minerii din Valea Jiului despre lefurile lor și acum, unul dintre liderii de sindicat, care a încercat toate demersurile posibile, dar a aflat că nu vor avea salarii, s-a legat de poarta minei Lonea. Va sta așa până află că lucrurile se rezolvă.

 

2. Haldele de steril vor fi ecologizate

Au creat ani la rând probleme și acum intră într-un program de ecologizare. Vorbim despre haldele de steril din toată Valea Jiului, pentru care nu se va folosi nămolul de la stațiile de epurare, deși așa ar fi normal, dar procesul de trecere de la un munte de zgură la un teren cu iarbă verde va avea loc în curând. 

 

3. Teste pentru gimnaziu

De azi au început testările pentru copiii de clasa a IV –a. Prima probă a fost la  Limba Română și fiecare copil a trebuit să scrie cât mai bine. Notele nu vor fi trecute ]n catalog, dar profesorii vor ști să facă o evaluare a nivelului la care se află fiecare elev, pentru că subiectele au fost de nivel național.

 

4. Zilele Municipiului Petrosani 2015

Primaria si Consiliul Local al  Municipiul Petrosani, organizeaza in acest an cea de a 14 editie a Zilelor Municipiului Petrosani. Astfel, incepand de maine si pana duminica, aici vor avea loc foarte multe activitati si concerte in aer liber.

 

5. Medaliați că ne-au condus

Toți cei care au votat, pentru sau împotriva, proiectelor pentru Petroșani vor primi distincții. Este vorba despre cei care au ridicat mâna în ultimele două mandate, pentru început, dar numărul consilierilor locali care vor primi distincții ar putea să crească. Totul face parte dintr-un scenariu gândit pentru sărbătoarea dedicată Petroșaniului.

 

6. Ultimul clopoțel, cu regrete și planuri de viitor

Poate că nici nu mai știu cum a fost în prima zi, dar ultima rămâne mereu în amintirea lor. Liceenii trăiesc în aceste zile ultimele ore pe băncile școlilor, iar ca să le fie mai ușor drumul în viață, cei ce rămân încă la școală le urează MULT SUCCES!. Așa i-am găsit marți la prânz pe cei de la Colegiul Național Carmen Sylva din Petroșani.

 

7. TOT MAI MULȚI TINERI SUFERĂ DE BOLI CARDIOVASCULARE

Doi din trei români suferă de boli de inimă. Una dintre cele mai periculoase este infarctul. În timp ce în alte ţări apare după 50 de ani, în România din ce în ce mai mulţi tineri ajung la spital cu atac de cord

Voteaza acest articol
(2 voturi)
Citit de 8021 ori Ultima modificare Marți, 26 Mai 2015 22:27

Stirile VIDEO

Mai multe din aceasta categorie: « Stiri 25 05 2015 Stiri 27 05 2015 »

Despre noi:

about us

Locatia:

Adresa: str. Universitatii, Nr 20 A, 
corp D administrativ, etaj 3, Mun. Petroşani.

EXTOUR MEDIA S.R.L.

Reprezentant legal: Ionut Dragotesc 

Acționari: Ionut Dragotesc 40%, Timis Eva 60% 

Responsabil conducerea societății: Ionut Dragotesc 

Contact: Strada Universității, Corp D Administrativ, Etaj III, Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. , 0254.542.222, 0722.424.423 

Servicii asigurate: MONDO TV și MONDO FM 

Organisme de reglementare: CNA și ANCOM

Top of Page