MONDO TV

Stiri - 12.04.2016

Publicat de: 

Doi bărbați, dispăruți fără urmă în Europa

Toată Valea Jiului este în alertă, după ce familiile a doi tineri din Lupeni au început să îi caute. Cei doi au plecat la finele săptămânii trecute în Austria, dar ultimele convorbiri cu apropiații și rudele le-au avut acum câteva zile. De atunci nimeni nu știe nimic de ei și polițiștii încearcă să le dea de urmă în Europa.

 

PALESICĂ A FOST ELIBERAT, IAR VICTIMELE SALE SUNT BUNE DE PLATĂ

Toate cele trei victime ale interlopului Sorin Palesică, snopite în bătaie la începutul lunii februarie într-un bar din Straja, şi-au retras plângerile. Palesică a fost pus în libertate, iar Miruna Inel şi ceilalţi doi hunedoreni care au depus plângeri penale vor plăti cheltuieli judiciare.

 

CEH rămâne la 5 zile lucrătoare

Măsura de a lucra 4 zile pe săptămână a fost suspendată, cel puțin deocamdată. Asta spun sindicaliștii din energie, care au plecat la București ca să clarifice situația. Ziua de vineri care nu a fost lucrată la finele săptămânii trecute, va fi recuperată și măsura a fost suspendată până la viitoarele negocieri.

 

Intrăm pe ultima sută cu selectarea gunoaielor

Nu vom mai arunca gunoaiele, decât după cele sortăm și le selectăm pe categorii și, dacă asta ne este clar, încă nu este clar cum se va face și de când. Groapa de la Vulcan mai poate funcționa până în vară, iar de luna viitoare va începe și o campanie de conștientizare a populației județului Hunedoara.

 

Curtean și alți 3 și cu Jurca 4, care îi și întrece

Fostul city manager al orașului Petrila Dorin Curtean și alți 3 consilieri ai lui au trecut la PSD și, împreună cu Vasilică Jurca vor să-l învingă pe Ilie Păducel. De luni, 11 aprilie, Curtean a trecut la PSD și acum speră ca lui să li se alăture și alți oameni din Petrila, pentru că au gândit un proiect nou pentru acest oraș.

 

Tinerii dau valențe culturale securității în muncă

Poate că sună prea pompos titlul „Valențe culturale ale securității și sănătății în muncă”, dar tinerii din liceele hunedorene se pregătesc pentru a-și forma cultura în domeniu. Fac asta în cadrul unui concurs național, ajutați fiind de inspectorii din cadrul ITM și, nu o dată, s-au întors acasă cu premii. Este un mod de a-i obișnui cu ceea ce îneamnă să ții cont de normele de protecție a muncii, iar tânăra generație este mult mai pregătită acum.

 

ÎNCĂ O PERSOANĂ A DECEDAT DIN CAUZA GRIPEI PORCINE

Încă o persoană din judeţul Hunedoara a murit din cauza virusului AH1N1, iar alte trei sunt suspecte de gripă porcină. Până acum, numărul persoanelor din judeţul Hunedoara decedate din această cauză a ajuns la patru.

Voteaza acest articol
(2 voturi)
Citit de 1604 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Aprilie 2016 09:07

Stirile VIDEO

Mai multe din aceasta categorie: « Stiri - 11.04.2016 Stiri - 13.04.2016 »

Despre noi:

about us

Locatia:

Adresa: str. Universitatii, Nr 20 A, 
corp D administrativ, etaj 3, Mun. Petroşani.

EXTOUR MEDIA S.R.L.

Reprezentant legal: Ionut Dragotesc 

Acționari: Ionut Dragotesc 40%, Timis Eva 60% 

Responsabil conducerea societății: Ionut Dragotesc 

Contact: Strada Universității, Corp D Administrativ, Etaj III, Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. , 0254.542.222, 0722.424.423 

Servicii asigurate: MONDO TV și MONDO FM 

Organisme de reglementare: CNA și ANCOM

Top of Page