...pentru mine. Printre tomberoane pline şi suflete goale, din ce în ce mai goale, a mai trecut un Crăciun...Câteva momente am simţit, în aceste zile, un gol suflând în suflet. Nu ştiu de ce, dar în aceste zile s-a întâmplat ceva în sufletul meu...Deşi îmi câştig pâinea vorbind, din seara Ajunului mă tot gândesc că este admirabil să trăieşti tăcând. Nimic, parcă, nu mai este sfânt în noi, suntem perverşi, am învăţat să trăim minţind, să ne înşelăm pe noi înşine, nu mai ştim să iertăm, suntem înverşunaţi. Răzbunarea a devenit o virtute, iertarea este o ruşine, semn de slăbiciune în zilele pe care le trăim. Lumea este scârbită de viaţă, se trăieşte în silă...În acest an, am învăţat câteva lucruri, nu multe, însă preţioase...Îmi cer iertare celor pe care i-am dezamăgit, nu sunt puţini, aş fi vrut să pot mai mult... Celor care mi-au fost alături, le mulţumesc, gândul meu zboară spre voi, în ceasurile grele...Va mulţumesc! Să aveţi parte de tot ceea ce nu puteţi cumpăra cu bani. DOAMNE AJUTĂ !