Am pornit în alegerea titlului de la un cuvânt al părintelui ARSENIE PAPACIOC de la Techirghiol : Mare meştesug să fii OM, mare lucru OMENIA... Din păcate, însă, puţini dintre noi mai preţuiesc acest dar, această calitate : OMENIA...Tot mai mult si din ce în ce mai des, îmi este dor să mai văd OAMENI mustind de OMENIE...Supravieţuirea OMENIEI aparţine tragicului, dăinuirea acesteia este o minune. Acum, mai mult ca niciodata, OMUL este despărţit de sine, este învrăjbit cu sine însăşi. În fiecare dintre noi se dă o luptă, sufletul ne este un teatru de război. În fiecare zi aud oameni spunând că sunt trişti. Nu ştiu nici ei de ce, nu au un motiv anume, însă sunt trişti. Nu se mai regăsesc. Unii spun că poate o fi astenia, alţii vorbesc despre depresii, alţii dau vina pe factorii de mediu, alţii pe Băsescu, pe D.N.A pe Ponta ori pe Alexis Tsipras, nu puţini spun că lipsurile...Nimeni, însă, nu caută în suflet...Poate noi, înainte de toate, am uitat sa mai fim OAMENI...Mitocănia inhibă, suntem un neam care nu mai râde, ci “se râde”. Din orice si de oricine. Ne râdem de părinţi, ne râdem de cerşetori, râdem in biserici, ne râdem de necazurile oamenilor din jurul nostru, ne râdem de noi...Suntem de râs. Un popor pus pe şotii...Caragiale spunea că avem atâta umor, încât putem să vindem la export. Astăzi, dacă ar fi printre noi, Caragiale ar fi dezamăgit. Umorul este una, băşcălia cu totul şi cu totul alta... Jocul cu focul întotdeauna arde, nimeni nu rămâne fără urme. Individul din zilele noastre este nesigur, repezit, tensionat, înfricoşat, gol pe dinăuntru, egosit, zâmbind dispreţuitor. Sunt sigur că mulţi dintre voi se regăsesc, la fel şi eu. Nu mai ştim să fim oameni. Nu mai ştim să fim calmi, senini, cumpătaţi, preocupaţi şi de cel de lângă noi, nu doar de noi...Poate acum, cand vedem ca omul a luat-o razna, să gândim mai mult la cele sufleteşti, mai puţin la cele lumeşti, să cautăm răspunsuri şi să uităm datoriile noastre şi ale celor care ne sunt datori...Doamne Ajută !