Trist, dar adevărat...Pensiile foștilor mineri, asta ține în viață economia Văii Jiului...Probabil nu puțini dintre voi v-ați întrebat de ce sunt înghesuite 7 supermarketuri doar în Petroșani. Este un paradox, economia se prăbușește între Jii, și totuși asistăm la un asalt fără precedent al marilor corporații. În fapt, asta caută, banii pensionarilor. Un venit sigur, un venit care fără greș ajunge, lună de lună, pe tejgheaua acestora în schimbul merelor din Peru, roșiilor din Spania, brânzei din Austria ori cărnii din Olanda. În Valea Jiului au fost sugrumați toți micii întreprinzători, magazinele stradale în favoarea unui comerț civilizat, adică aceste hambare care ,lună de lună, scot miliarde din Valea Jiului. Sigur, omul este liber să aleagă, și alege...Sunt pensionari în Valea Jiului care întrețin trei generații. Bunicii întrețin copiii dar și nepoții...Dar când nu va mai fi bunicul, când nu va mai veni poștașul, când nu va mai fi pensia ? Până în urmă cu câțiva ani, ziua de plată la mineri se simțea și pentru brutar, și pentru crâșmar, și pentru măcelar și pentru frizer și pentru Regina Huilei...Acum, barometrul în piață este dat de ziua de pensie... În Valea Jiului, după 1989, nimeni nu a avut o strategie nici măcar pe termen scurt. Poate doar strategia de a lichida în pace și fără zgomot mineritul. Ordinea economică în această zonă s-a construit instinctual, amatoristic fără standarde riguroase de competență ori o arhitectură morală sănătoasă. Poate nu este târziu, ori poate este...însă măcar acum, în ultimul ceas, oamenii care se pricep trebuie chemați la aceeaşi masă, în aceeaşi casă, să gândească pentru Valea Jiului. Fără să li se ceară procente ori adeziuni de partid...