M-a intrebat odata, demult undeva in Bucovina un monah…”…de ce iti este cel mai frica in viata ? “ Nu i-am raspuns, nu stiam…Am plecat de sub Obcinile Voronetului dar m -am tot gandit la intrebarea batranului, zile, saptamani, luni…Intr-o dimineata insa, am aflat raspunsul , am simtit …Nu imi este teama de un lucru, de un om, ori de un fapt, imi este teama insa ca i–as putea pierde pe cei dragi…Teama ca oamenii ( deloc multi ) de langa mine, intr-o zi s-ar duce, imi face sangele sa inghete. Sunt cei pe care fiecare dintre noi ii avem, si pe care ii neandreptatim de cele mai mute ori, nu stim sa ii pretuim, poate chiar ne batem joc de ei. Cand pleaca intelegem cat de mult au insemnat, uneori este tarziu, alteori nu…In viata intalnesti ispita, alteori bucuria, se intampla sa dezamagesti, sa umilesti, se intampla si sa fi umilit, insa niciodata nu deznadajdui. Nici cand ai gresit, nici cand in fata ta cineva a gresit. François de la Rochefoucauld spunea “Ierti atat cat iubesti” …Fa asta cat este vreme, gandeste-te cand cei de langa tine, oamenii pe care ii indragesti nu vor mai fi. Oare nu ai da orice, doar sa iti mai gresasca odata ?