Înainte de a citi ce scrie, este bine să vedem cine scrie, dar mai ales de ce scrie… Trăim vremuri strâmbe, vremuri în care se scrie mai mult decât se citește…A devenit o modă, omul să posteze tot ceea ce trăiește…Sunt domșoare’ care, cum se crapă de ziuă, cum țin să afle toată suflarea că au trăit o noapte...“feeling lovely with…..care o mai fi” sau chiar “…feeling excited…dacă noaptea nu s-a încheiat”.

Proaspăt sculate, ard de nerăbdare să aflăm toți cam ce stări le cutreieră gândurile… Deși lăudăroșenia este un atribut muieresc ( nu femeiesc ), mai sunt “muieri” și printre bărbați…Epilați, primeniți ( în ițari, musai mulați pe cur ), cu peptul’ în bătaia vântului și juma’ de tub de “jel” în păr se trag în chip ei pe ei, singuri de cele mai multe ori în toaletă, cu telefonul în oglindă…Aici, însă, poza nu-i poză dacă nu se vede și sigla de la telefon, într-o proporție covârșitoare, “măru’ mușcat”…Sunt oameni cărora nici mujdeiu’ nu le priește, dacă nu ne anunță că sunt “ la un grătar “… Fotografia nu-i sugestivă, dacă nu conține omul, plus ligheanul cu friptură…Mai există o categorie, cei care își petrec jumătate din programul de lucru făcându-și fotografii în birou, în fața biroului, în fața calculatorului, în teren, cu scurtă de piele, fără scurtă de piele, cu cafeaua, cu apa, cu citricul, cu … ori fără…Mă întreb când mai au vreme de lucru. Nici când fac gesturi umanitare, nu-i rabdă inima să nu își tragă un selfie cu cel căruia i-au pus pe masă câte ceva…Vorba aia…”sunt modest, dar vreau să se știe”…Am văzut și oameni care postează din URGENȚĂ… “ feeling sad “… Nu poate doctorul să îi bage acu-n venă că el trebuie să transmită starea, celor de pe facebook…Si altele, și altele…Oare, suntem bine ?